Încercare...

Vorbeam cu mama acum câteva luni la telefon, plănuiam concediul, plănuiam sa merg acasă, să-mi vad familia, sa le fiu alături, sa fim împreună. Pe atunci nici vorba nu era de vre-un impediment in a realiza lucrul asta. Nu știam ca totul se va schimba la 180 de grade iar gândul și dorința de a-mi vedea familia va deveni doar un vis și un dor apăsător.

Alaltăieri am vorbit din nou cu mama, pe lângă faptul ca mi-a zis "ai grija de tine etc" mi-a mai zis și "sunt conștientă și cred ca anul asta o ne vedem doar pe internet...nu mai vii acasă [...] și cine știe când ai mai veni[...] dacă se vor închide toate granițele?! Cum o să-mi mai vad eu unicul meu copil și să-l simt lângă mine fizic?! ". Încercăm din răsputeri sa fiu puternică, să-mi stăpânesc ochii sa nu verse lacrimi și cu toată puterea mea i-am zis ca nu are de ce să-și facă griji și ca totul va fi bine. În tot timpul asta aveam în cap 1000 de filme și 10000 de gânduri pe secunda și îmi doream ca toată nebunia asta globala sa se încheie brusc doar pentru a-mi lua un bilet de avion sa merg acasă măcar pentru o zi, să merg sa-mi îmbrățișez părinții asa cum nu am mai făcut-o niciodată în viata mea!

La final i -am zis ca am ajuns la munca și ca nu mai pot vorbi dar ne auzim seara când ies din tură iar ea mi-a zis din nou cu vocea tremurânda "bine mama, ai grija de tine..ai grija sa porti masca și sa te speli bine pe mâini. Te pup și te iubesc" am apucat să-i spun doar "da mama" pentru că-mi începeam tura[...].

Mi-am pus "masca" de om puternic și fără frica, "uniforma" de super-erou fără arme apoi am pășit în secție cu inima frântă și zâmbetul pe față începand o alta zi de muncă pe un teritoriu unde boala nu face diferența între cel tânăr sau bătrân, între cel bogat sau cel sărac....
Din păcate, asta e adevărul ce se ascunde în spatele unor cadre medicale în aceasta perioada de încercare [...]. #StayHomeSaveLives #StaiAcasaSalveazaVieti