Filmul vietii - Sursa mea de inspiratie

   Spuneam ca voi mai scrie pe acest blog din cand in cand, in functie de timpul ce il am...Uite ca am "furat" cateva clipe sa scriu cate ceva legat de sursa mea de inspiratie. Asadar, revin cu cateva comentarii sa zic asa la cea mai des intalnita tema - asa cum spune #Prof.Silvia-Puiu  "Care sunt sursele voastre de inspiratie, pentru a fi creativi? Ce va inspira sa fiti creativi? Ce va ajuta sa fiti creativi?"  :)

     Pai sa vedem...Cred ca zilnic auzim diverse sfaturi de la diferite persoane despre noi sau despre altii legate de viata, despre cum ar trebui sa traim si ce ar trebui sa facem. Mereu ne sunt aratate diferite persoane si suntem comparati in special de parinti la modul "X cum a reusit sa faca asta si tu nu poti"etc. Ei bine, eu sunt mai ciudata sa spunem asa, in opinia altor persoane, bineinteles :))) , ma inspir din propria viata, din propriile esecuri sau reusite si din natura. Acum este de la sine inteles ca tot ceea ce vedem in jurul nostru poate deveni sursa de inspiratie sau creativitate de care avem nevoie dar cel mai bine este sa urmam sfatul lui Robin Sharma "Nu astepta sa fii inspitat pentru a face lucrurile care-ti plac cel mai mult. Fa lucrurile care-ti plac cel mai mult pentru a deveni cu adevarat inspirat!"

De cate ori nu ai stat pe o banca in parc si vedeai diferite cupluri plimbandu-se, copiii jucandu-se sau vedeai asternute frunzele ce au "dezbracat" copacii si iti faceai sute si mii de fimulete in cap?! Respira adanc, gandeste-te iar apoi imi vei da dreptate...iti vei spune "Da! Natura chiar e o sursa de inspiratie"
Daca ar fi sa descriu intr-un singur cuvant ce ma inspira sau ce ma ajuta sa fiu creativa as spune "dorinta"[...]

Septembrie-o noua viata

Septembrie ...dimineata...ma trezesc si vad o raza de soare cum incerca sa-mi patrunda in camera intunecata de parca ar fi vrut sa-mi spuna "Fa-ti curaj, ridica-te din pat" deschid ochii si imi indrept privirea catre ceas :) ora 09:00...incep sa ma gandesc ca peste cateva ore aveam sa fiu la aproximativ 2000 de km de casa. Gandurile incepeau sa ma cuprinda...ma ridic din pat, imi fac un dus mai rece sa ma trezesc, beau cafeaua, dupa care mai verific odata bagajul (desi il verificasem in acea noapte de 3-4 ori)  deoarece simteam ca uit ceva si nu stiam ce. Mi-era din ce in ce mai greu, imi venea las balta plecarea si sa raman alaturi de ai mei dar imi spuneam " daca ramai esti o lasa, fugi de propriile tale alegeri"
Plecarea era pe ultima suta de metrii, verific inca odata ca totul sa fie pus in bagaj, chem un TAXI iar impreuna cu prietena mea cea mai buna ma indrept catre aeroport. Imi fac check-in-ul, las bagajul si ma mai bucur de ultimele momente petrecute alaturi de familie :) cunosti senzatia aia cand simti ca vei pleca si crezi ca vei cuceri lumea? Ei bine,  cam asta simteam eu atunci... 22 de ani proaspat impliniti, un bilet de avion doar dus, un bagaj cu multe amintiri si o noua viata ce avea sa ma astepte. Imi iau "LA REVEDERE" de la familie incercand sa ma abtin sa nu-mi cada vreo lacrima pe obraz ca nu cumva mama sa ma vada si sa inceapa sa planga, ii mai privesc odata din departare, le fac cu mana si ma indrept catre poarta destul de ingandurata. Uitandu-ma in jurul meu si vazand zeci de oameni care asteapta sa paraseasca tara, incerc sa ma incurajez spunandu-mi "o sa fie totul bine"...

Dupa vreo doua ore si jumatate de mers cu avionul se anunta " Bun venit in UK, pregatiti-va de aterizare " :) dupa 10-15 minute de la aterizare, imi iau bagajul si ma indrept catre iesire, intre timp deschizandu-mi telefonul si observand diferenta de fus orar "ACASA" ora 21:00 "U.K." ora 19:00 simteam ca "ACASA" avea sa fie doar un gand acum [...] Dupa trei saptamani simteam pe propria piele ca strainatatea nu e asa cum imi imaginam eu, ca voi cuceri lumea, ca lumea e diferita etc... Da! E diferita, aici ai de toate si iti permiti totul dar e totodata e si greu DORUL de familie, prieteni si casa e cel care doare cel mai tare. Nu-mi regret alegerea, mi-e bine aici unde sunt, dar drag cititor, daca te gandesti sa-ti parasesti tara, casa, prietenii si familia trebuie sa ai un psihic foarte puternic si multa incredere in propria ta persoana daca vrei sa reusesti [...]

O CAFEA BUNA ARE O POVESTE SI MAI BUNA

    Imi amintesc si acum prima imagine a peisajului feeric ce il puteam admira de la fereastra etajului 8 al hotelului unde eram cazata pentru o saptamana. Hmmm :) prima mea vacanta, parea un vis devenit realitate. Era prima dimineata, ora 05:00...cam greu sa ma trezesc bine-dispusa dupa aproape 10 ore de condus si 3 ore dormite, recunosc, trezitul dis-de-dimineata nu este punctul meu forte nici acum :D Eram la mare cu niste prieteni, singuri, majori, parea ca lumea este doar a noastra si daca stau sa ma gandesc chiar era :)) Toata lumea era gata de plecare pe plaja pentru a vedea rasaritul numai eu eram cu ochii impaienjeniti din cauza oboselii si toti erau agitati ca eu nu sunt gata sa mergem impreuna. Strigau la mine: "MIHA, GRABESTE-TE!!! In 15 minute plecam"... Zis si facut, m-am imbracat repede si am coborat la receptia hotelului unde prietenii mei ma asteptau. Desi stiau toti ca eu nu beau cafea, Bogdan imi spune "Ia-ti o cafea, te trezeste instant" eu I-am raspuns politicos ca nu vreau dar el totusi mi-a comandat o cafea...Acum uitasera ca ne grabeam, probabil cand m-au vazut cat de obosita eram s-au inteles din priviri ca mai putem intarzia cateva minute. Ma asez la masa, o domnisoara draguta imi aduce tavita cu o ceasca de cafea pe care scria LAVAZZA si un croissant si imi spun in gand " hai totusi sa incerc, daca nu imi place nu o beau, e simplu.." M-am apropiat mai mult, incepusem sa simt mirosul imbietor care-l simteam de fiecare data cand intram in alimentara sa-mi cumpar mancare, era un miros aparte, era acelasi miros ce il simteam inca de cand eram mica si tata pleca la serviciu iar mama mereu ii facea cafeaua. Mi-am facut curaj, am luat o gura de cafea fara sa pun lapte sau zahar in ea pentru ca asa il vazusem pe tata, niciodata nu punea nimic in ea si mi-am zis sa fac si eu la fel :) Prima senzatie pe care am avut-o a fost sa ma stramb in mii de feluri dar ziceam ca daca nu o beau, prietenii mei o sa rada de mine. Am terminat cafeaua, am mers sa vedem rasaritul si totul a decurs normal. 
    Spre seara am mers la o terasa sa mancam ceva, comandam mancarea la care baiatul de acolo, frumusel foc ce-i drept,  ne intreaba daca dorim ceva de baut pana este gata mancarea, fiecare spune ce doreste iar eu spun "o cafea, te rog" trecand peste faptul ca toate privirile erau atintite spre mine, baiatul politicos ma intreaba " de care?" iar eu si mai politicos zambindu-i, ii raspund "LAVAZZA" toti prietenii mei incep sa rada si nu vedeam motivul pentru care ei radeau cu atata foc, ma uit la ospatar, pana si el radea :)) am inceput si eu sa rad ca sa nu par proasta desi in sinea mea ma simteam groaznic pentru ca eram convinsa ca scosesem o perla cand am spus "LAVAZZA" la care ospatarul ma intreaba " sa fie cu lapte sau fara" atunci am constientizat ca eu chiar spusesem o prostie cat mine de mare si trebuia sa fac ceva sa ies din situatia stanjenitoare in care ma aflam si ii zic zambind "una lunga cu lapte " Dupa ce ospatarul pleaca zambind, Alina imi zice: "Ai emotii? Ti-a picat cu tronc baiatul? " eu mai timida fiind rosie ca racul la fata ii raspund "Nu! Doar ca m-am blocat cand am vazut ca toti radeati de ceea ce am zis" intre timp Alex(ospatarul) se intoarce tot zambind, ne aduce bauturile, iar Alina intreaba " nu te supara, cafeaua este LAVAZZA?" la care toata lumea incepe sa rada si mai veneau si cu diverse completari gen "domnisoara e singura, o poti invita la o cafea"[...]
      Nu stiu daca ati avut vreodata senzatia accea cand de izolare cand iti vine sa te ridici de la masa, sa pleci si sa stai inchis in camera zile intregi pana uita cu totii povestea si nu mai rad de tine...dar treaca mearga, am trecut si peste asta, fiecare mai face cate ceva gresit in viata ca la maturitate sa aiba de ce sa-si aminteasca, sa povesteasca si sa rada. Din acel moment am stiut ca acea terasa a devenit locul nostru preferat pentru perioada ce ne ramasese de stat acolo. Dimineata-la pranz-seara eram prezenti acolo, eu cautam diferite motive sa mergem acolo doar pentru a-l vedea pe Alex, nu pentru ca era nu stiu ce terasa sau ceva prea special fata de alte terase :)) Cred ca incepuse ca baiatul sa-mi placa dar nu aveam curajul sa spun acest lucru cuiva pentru ca-mi era teama sa nu rada prietenii mei de mine, din nou. [...] Si uite ca saptamana a trecut iar noi a trebuit sa ne intoarcem acasa, se pare ca vacanta se incheiase...M-am urcat in masina, am dat drumul la muzica si am pornit la drum...  Continuarea povestii o puteti gasi pe accesand urmatorul link: http://aandreeas.blogspot.co.uk sau simplu continuarea scrisa de colega mea este mai jos.
     "Dupa un drum lung si doar cateva ore dormite pe parcursul vacantei, a urmat un somn lung. A doua zi, dimineata si-a deschis ochii imbracati in stele, iar eu cu forte proaspete, urma sa intru intr-o noua lume, o lume in care totul avea sa fie cu sens […] Numai eram la liceu, deja eram studenta. Situatia se schimbase, acum trebuia sa-mi gasesc un job…macar ceva part-time pe perioada facultatii. Simteam ca trebuie sa fac ceva cu viata mea.[…] universitatea era pe sfarsite, aveam 23 de ani, ma pregateam intens pentru sustinerea lucrarii de licenta📝. Stresul si monotonia zilnica ma terminau psihic, simteam ca cedez dar totodata imi spuneam “Miha, trebuie sa rezisti!!!”

       Stand in fata universitatii, privind in gol, m-am gandit ca am nevoie de un moment de relaxare…m-am urcat in masina sa ma plimb, dar brusc mi-a venit o pofta teribila de cafea.☕️ Asa ca am condus pana la prima cafenea. M-am asezat la ultima masa din colt pentru a nu fi vazuta de toata lumea, caci niciodata nu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei. Imi comand cafeaua, de data asta fiind suficient de inteligenta sa nu mai cer cafea lavazza, pentru a nu starni din nou rasete. Concentrata asupra ecranului telefonului, urmarind noile postari pe facebook, arunc o privire asupra celorlalti oameni din cafenea. Mare mi-a fost uimirea cand am constatat ca fix la masa de langa era nimeni altul decat chelnerul de la terasa de la mare, baiatul acela frumusel care mi-a atras atentia din prima clipa. Am stat cateva momente pe ganduri, imi spuneam "Haide Mihaela, poti sa o faci, e doar un tip, ce se poate intampla?". De obicei sunt fata timida ,care nu abordeaza niciodata prima un baiat, insa sub impulsul inconstientului, mi-am luat inima in dinti si m-am ridicat. Ajungand la masa acestuia, ma asez si raman blocata, nu stiam ce sa spun. Ma saluta zambind "Buna si tie!". Dupa doua secunde in care ma uitasem in ochii lui de un albastru tipator de sters, indraznesc si eu sa scot cateva cuvinte "E ocupat aici?". El,gandidu-se probabil ce o fi cu nebuna asta aici, imi raspunde cu un aer arogant si totusi ironic "Chiar daca ar fi fost acum deja te-ai asezat, nu?".Eu, realizand cat de proasta pot fi ca am facut asta, ii zic dezamagita "Ok, iarta-ma atunci, stii..te-am vazut singur, ma gandeam sa-ti tin companie, n-am stiut ca astepti pe cineva, eu ma retrag atunci".Il bufneste rasul si imi zice distrat "Tu chiar nu stii de gluma? Ai dreptate, chiar imi doream companie, ma bucur ca ai venit aici. Apropo ,eu sunt Alex. Mi se pare mie sau noi ne-am mai intalnit undeva?".Inima imi batea cu putere, aproape ca-mi iesea din piept si fara sa mai respir i-am spus balbaindu-ma "Mi,Mihaela. Eu sunt Mihaela. Da,cred. Ne-am intalnit la o terasa, din cate imi aduc eu aminte, parca la mare. Erai chelner acolo, nu?".Bineinteles ca imi aminteam fiecare detaliu din acea seara, insa n-am vrut sa par disperata, asa ca am preferat sa par la fel de nestiutoare ca el."Ha, tu esti fata aceea, cu cafeaua lavazza, stiam eu, ti-am retinut figura, ce chestie, nu esti usor de uitat, stii?".Dezmortindu-ma si incercand sa ma port cat mai natural, i-am zis "Sa iau asta ca pe un compliment?"."Asa a vrut sa sune. Ia-l ca atare " Imi spuse el cu zambetul lui larg la capatul caruia rasareau cele doua gropite incredibil de simpatice. M-am uitat din nou in ochii lui, care ma intimidau grav, insa am incercat sa-mi pastrez cumpatul. "E bine de stiut. Acum spune-mi, de unde pana unde la aceasta cafenea, sau mai bine spus in acest oras? Nu te-am mai vazut inainte si nu e ca si cum e un oras mare"."Ai dreptate, sunt cam nou aici. Mama mea s-a recasatorit cu cineva de aici si ce crezi? Am ajuns in oraselul tau."."Tipul asta are o voce incredibil de relaxanta, doamne cat de minunat poate fi?" imi spun in gand si parca nu-mi venea sa cred ca stau la aceeasi masa cu el. "Super, sper sa te acomodezi aici, desi e un oras mic, sa stii ca e placut", ii zic eu."Deja imi place aici " zambeste el. Ii zambesc pentru prima data si eu inapoi, dupa care adauga "Dar ce cafenea e asta, stam aici de 20 de minute si inca nu ne-au adus comanda. Nu vrei mai bine sa mergem sa ne plimbam, in felul asta imi arati si mie imprejurimile, chiar am nevoie de un ghid local"."Si eu propun acelasi lucru, neseriosi cei de aici. Sper ca nu ti-ai facut deja o imagine proasta despre oras,cu asa servire.."."Haha, astept sa-mi demonstrezi tu contrariul. Deci unde mergem domnisoara ghida?"."Ce zici de parcul central?"."Perfect."

         Ne am ridicat de la masa si am iesit din cafenea fara sa lasam un "La revedere". Nu era loc de "La revedere", era doar inceputul. O raza de soare trecea piezis printr-un loc in care cerul de fum opac se deschide, privindu-ma cu ochii sai de lumina, ce parca se inecau in amurg, mana lui o cuprinde pe a mea intr-o miscare scurta. Ne indreptam tot mai mult spre un drum lun, lung impreuna. Era doar inceputul…💏"